Plaja`i mare, da` cauta si sigur vei gasi :)

MCM Targoviste's Fan Box

31 decembrie 2007

De pe net ...

Am gasit pe net si mi s`a parut chiar amuzanta chestia asta ! Cititi si voi :)

--- La cererea cititorilor noştri, care au intrat in panică în momentul în care au aflat că sînt expediaţi la bunici, unde cel mai performant sistem de calcul este Nea Gheorghe care face calcule electorale la bufetul comunal, facem o scurtă prezentare a variantelor de petrecere a timpului liber dintre două mese:

Şah

Gen: TBS. Nu are variantă single player. Număr minim de jucători: 2. Maxim: depinde de numărul de chibiţi pe care îi suportaţi.
Jocul are 6 tipuri de unităţi cu Hit Points mult inferior attack-ului. Singura diferenţă constă în movement units-uri.
Scenariul jocului: Capture the flag unde rolul flag-ului este jucat de un anumit tip de unitate (rege, king sau „bă, eşti sigur că asta nu e regina?")
Durată: între 10 minute şi 3 ore + 10 minute de bătaie, cînd unul dintre jucători observă că piesele au fost mutate în lipsa lui.

De-a v-aţi ascunselea

Gen: Adventure. Nici acest joc nu are variantă single player. Număr recomandat de jucători: minim 4.
Scenariul jocului: Jump & Run, combinat cu Seek & Spit. În general puzzle-urile sînt destul de simpliste, ceea ce recomandă acest joc categoriile mici de vîrstă. Pentru cei mai mari a fost un dezvoltat un MOD Seek & Destroy care se joacă cu bîte de basseball
Durată: varianta de bază poate dura, în funcţie de stamina jucătorilor, pînă la cîteva ore. Varianta a doua durează pînă rămîne un singur jucător.

Lapte gros

Gen: Arcade. După cum v-aţi obişnuit deja, nici acest joc nu are variantă de single player. Se poate juca doar pe team-uri
Scenariul jocului: Jump & Jump, combinat cu Guess what. Există două versiuni: una cu un jucător suplimentar, numit bază, pe post de martor, sau fără el, versiune numită „la perete”. Joc ce solicită îndeosebi strength-ul jucătorilor.
Durată: Pînă cînd strength-ul picioarelor celui mai weak team member devine mai mic decît weigth-ul celui mai strong team member al adversarilor. În varianta cu bază minicinoasă şi acest joc se termină cu bătaie.

Cornete

Gen: FPS. Da, da...n-are single player.
Scenariul jocului: Acumulare de frag-uri. Jocul se termină la un scor stabilit înainte. Se poate juca în toate variantele cunoscute: free for all, team, capture the flag etc.
Durată: Pînă se termină ammunition-ul. Ulterior a fost dezvoltat un MOD care foloseşte cornete cu bolduri. Ăsta e ăla care se termină cu bătaie.

Fotbal

Gen: Simulator sportiv. Număr minim de jucători: 4. Număr maxim: încă nu s-a stabilit exact.
Scenariul jocului: Pentru fanii jocurilor gen FIFA regulile sînt destul de clare. Ceilalţi vor avea nevoie de un scurt tutorial pentru a putea juca corect. Tutorialul se desfăşoară de obicei în cadrul jocului, în timpul primelor 10 minute şi 200 de înjurături. E de preferat varianta cu referee
Durată: Joc ce se desfăşoară pe 2 reprize. Asta dacă lucrurile decurg normal. Altfel repriza a doua este înlocuită de un Search & Destroy al echipei adverse sau a arbitrului.

Puzzle

Gen: Puzzle. Da, în sfirşit un single player.
Scenariul jocului: Se ia o piesa 1, se caută piesa 2 dupa relaţia:
Begin
if piesa n+1 fit in piesa n
then goto piesa n+2
else load piesa n+2 in piesa n+1
end
Durată: În funcţie de numărul de piese şi gradul de luciditate poate dura pînă la cîţiva ani. Dacă în acest timp cineva strică ce s-a făcut jocul devine un multiplayer gen Seek & Destroy.

Băută cu băieţii

Gen: RTS. Multiplayer. Jocul are şi variantă single player dar este nerecomandată.
Scenariul jocului: Fiecare încearcă să-şi bage adversarii sub masă. Din păcate sînt destul de des întîlniţi cheateri de tipul „vin amestecat cu cola” sau „ţi se pare bă, e a şasea bere nu a patra!”.
Durată: În funcţie de rezistenţa, numărul de jucători şi suma de joc disponibilă poate dura şi 24 de ore. Se poate transforma destul de uşor într-un Kill’em’all dacă jucătorii au character unpredictible.

La agăţat

Gen: RPG. În general multiplayer. Dacă rămîne single player pînă la final e prilej de făcut mişto...
Scenariul jocului: Încercarea de a transforma o seară single player în una multiplayer. Preferabil cu parteneri de sex opus. Experienţa acumulată este foarte importantă şi trebuie păstrată cu orice preţ. Şi e prilej de laudă.
Durată: Momentul în care una dintre item-uri refuză să mai plece acasă. Toată experienţa se resetează şi deveniţi prilej de miştouri.

Concluzie: După cum singuri aţi putut observa în general jocurile de la ţară se termină cu bătaie. De aceea este preferat să vă opuneţi cu toată tăria oricărei încercări de a fi plasat bunicilor pe perioada vacanţei. Sau măcar rugaţi-vă părinţii să vă dea şi calculatorul.
Că atlfel aţi pus-o! ---

Niciun comentariu: